15 iulie 2018

:))

14 iulie 2018

"inima noastră"

"De ce nu poți găsi niciodată ceea ce visezi și nu întâlnești niciodată decât ceva ce seamănă doar cu ceea ce cauți?"
Guy de Maupassant

13 iulie 2018

zilele trecute

Când i-am trimis asta lui Tibi "Întâlneşte-te cu femei care au cumpărat mai multe cărţi decât pantofi." m-a pufnit râsul instantaneu. Pentru că în cazul meu chiar se aplică: cred că doar în ultimele luni mi-am cumpărat peste 20-25 de cărți. Nu spun că n-am obsesia pantofilor, dar cred că mult mai mare mi-e pasiunea pentru cărți. Așa am crescut, așa știu să trăiesc. La Caransebeș avem biblioteci tichsite de cărți în fiecare cameră (cu excepția sufrageriei). Când am locuit singură în Timișoara am scos cuminte tablourile soră-mii de pe raful comodei pe care era pus televizorul și mi-am așezat mândră primele cărți. În Germania am ajuns cu câteva, dar în ultimii ani am reușit să încarc la propriu dormitorul cu ele. 
-Așa se poartă, îi aruncam ca scuză lui Tibi când își ridica câte o sprânceană. Când am vrut altă mobilă în sufragerie, mi-am fluturat sistematic genele prin fața lui și m-am făcut cu bibliotecă nouă. La început le-am transportat cu autocarul, atunci când nu mai voiau să-mi încapă în bagajul pentru cală (le-am învelit în lavete și am scris pe cutii ATENȚIE, FRAGIL!). Când m-am plictisit și de făcutul bagajelor pentru zborul cu avionul, le-am cărat cu mașina. Învelite în tricouri, dosite prin poșete, aranjate în plase - chiar nu mai contează... 

Luna trecută am plecat în oraș să-mi cumpăr sandale: m-am întors acasă în schimb cu o plasă de cărți după mine. Recent mi-am deschis o listă cu toate cărțile pierdute (adică împrumutate și neînapoiate) pe care îmi doresc să le recuperez. Altă bătaie de cap. S-ar zice că țara arde și baba se piaptănă, dar ce să fac? Așa știu eu să mă piaptăn :))
Zilele trecute am făcut o altă comandă pe internet și fiindcă nu m-am așteptat să-mi ajungă atât de repede coletul, mă pregăteam să ies așa în prag: în pijamale, cu șosete flaușate (da, dom'le, a fost frig în Caransebeș) și cu ditamai părul nepieptănat, ba chiar vâlvoi după o noapte întreagă de insomnii.
-Alo, doamna Grozav?
-Da. Și-n momentul ăla mi-am adus aminte că eu mâncasem ceapă mai devreme...
-Sunteți acasă? Am de înmânat un colet cu cărți. Pe strada..., numărul..., da?
-Desigur. Ați ajuns? Chiar acum cobor.
-Da. Sunt în față. Deci la casa cărămizie? Unde stă domnul doctor, nu?
Zbang, mă trăsnește gându': ăsta îl cunoaște pe tatiÎn 30 de secunde aveam deja gumă în gură, părul aranjat și cele mai fashion haine pe mine...

Bine măcar că asta nu a fost ca întâmplarea de alaltăieri seară când am ieșit la restaurant cu ai mei și-n drum spre Loys și David, mi se strecoară printre tocurile de 10 cm o javră de cățel. Bineînțeles că bat urgent din picioare și apuc s-o înconjor pe mami de vreo 3 ori. Numai buline albe în jur de la rochia prea scurtă pe care tati m-a rugat s-o mai lungesc cumva atunci când ne-am ridicat toți 3 de la masă.
-Da' ce să-i mai fac? Atât îi materialu', fac imediat pe proasta :))
Revenind. Drăguțică joavina, așa de felul ei, dar mie tot nu-mi plac câinii și mai ales ăia cu limba scoasă de 3 m.
-Ce potaie, o aud pe mami lângă mine și face un gest din reflex cu poșeta.
-Oooo, să trăiți, domn doctor! Se aude o voce din spate. Când mă întorc, ia te uită, lesa patrupedului leșinat duce chiar la domnu' în mână. Îi zâmbesc încurcată și-mi zic resemnată în gând: aia e.
Dar el continuă la fel de politicos în timp ce nevasta zâmbește și ea:
-Ne cerem scuze, dar îi este sete. D-aia face așa...
Tati verde la față, mami roșie, eu vânătă. Na, poftim. Să-și mai dea careva dintre noi drumu' la nemulțumiri... :))

12 iulie 2018

"scrisoare de dragoste"

"Mă frământ, îmi pun tot felul de ipoteze, una mai năstrușnică decât cealaltă, dar degeaba: nu-mi dau seama ce s-a petrecut. Sunt frântă de trudă, cu oasele zdrobite, parcă m-ar fi schingiuit cineva. Nu, nu-i durere, nici oboseală fizică, sufletul mi-l simt bolnav. Mereu mi se pare că plutesc pe tărâmuri nepământești, într-un feroce neverosimil. Și, când mă trezesc, mă sperii de lume și iar fug departe, unde nu sunt oameni.
Mă mir că reusesc să aștern pe hârtie rândurile astea, probabil o fac mecanic. Habar n-am ceea ce scriu, dacă frazele sunt coerente și nu alandala, rod al unui creier istovit.
[...]
Și totuși, niciodată nu m-a stăpânit el așa de mult ca acum, când nu mai este. Nu mai este este un fel de a spune, fiindcă Ivar există, îl simt în mine, în sensibilitatea și gândurile mele, mai viu și actual ca oricând. Mă uit pe geam și, în loc să văd peisajul, îmi apare el, multiplicat în mii de înfățișări și culori. Chipul lui izvorăște mereu și din ființa mea, unde se află culcușul amintirilor noastre bune și rele, și retrăiesc fragmentar tot ce a fost și tot ce a fost are un farmec inedid, pentru că știu că de-acum n-o să mai fie nimic, de-acum încolo începe neantul."
Mihail Drumeș

11 iulie 2018

7 iulie 2018

dans le jardin

6 iulie 2018

trupa de șoc

Acel moment când merg la Kaufland cu băieții să cumpărăm carne pentru grătar, dar Loys mă amenință:
-Andra, eu vin cu voi. Și să îmi cumperi budinca pe care tu mi-ai mâncat-o! Mincinoasă! Ai spus că e pentru mine și ai mâncat-o tu!
E fericită în poză. I-am cumpărat două budinci :))

3 iulie 2018

Loys

-Andra, eu am fost geloasă pe tine pentru că David voia să mi te ia. Tu ești de vină! :))

24 iunie 2018

23 iunie 2018

timeless

22 iunie 2018

today's view

21 iunie 2018

în loc de sandale

20 iunie 2018

mood