Începutul poveştii aici.
[…] Rămasă singură în sala mare, Zâna simţi cum fiorul durerii îi spintecă pieptul. Privi în urmă. În goana lui spre luptă lăsase uşa izbită de zidul înalt şi rece. Scârţâia a deschidere. Scârţaia a vremi necunoscute ce aveau să vină. Încercă să se mişte. Sunetul paşilor vibrară anemic în încăpere. Cât de grea i se părea mişcarea trupului acum! Se prăbuşi pe un scaun. Durerea nu încetă să-i zvâcnească în fiinţa-i chinuită. După ceva vreme în care noaptea avu timp să încolăcească cerul, Zâna simţi oboseala aşternându-se tăcută pe pleoape. Dar nu putea să doarmă. Nu acum. O tristeţe de plumb se plăsmui în sufletul ei de când plecase Cavalerul. Nesuporbabilă absenţă! Obrazul ei pal în lumina lunii părea o rază de mătase albă, pătată de lacrimile ei neprihănite.
...
Din nefericita clipă în care ieşi pe uşă, Cavalerul avea să ducă două bătălii. Prima trebuia să se săvârşească contra demonilor. Nu-i era frică, chiar dacă nu ştia deznodământul. A doua luptă însă, era cea mai grea. Era bătălia sufletului. Ar fi rămas lângă Zână, ar fi copleşit-o în sărutări, ar fi strâns-o în braţe tot restul veşniciei. Dar trebuia să o protejeze. Trebuia să înfrunte demonii, distanţa. Trebuia. Pentru ea. Pentru sufletui ei arzător de îndoieli. Pentru iubirea ei nestinsă. Ah, apăsătoare învingere a realitătii! Dar uite-l ajungând grăbit în faţa celor 3. Cine erau aceste fiinţe cu sufletul înecat în miasmă? Cine erau aceşti demoni care pretind dragostea ei? Primii Cavaleri. Ultimii zei ai Întunericului. Întâiul care scrâşneşte din dinţi, ca un leu turbat în cuşcă, e Cavalerul din Sud. Înaintează drept, fără armură. E sigur pe el. Este urmat neîndoielnic de Cavalerul din Est. Şi acesta pretinde cu insolenţă viaţa Zânei. Ultimul, dar nu cel mai slab, care se aliniază este Cavalerul din Vest. Cu zâmbet viclean, rânjeşte în faţa Cavalerului din Nord ce stă nemişcat în faţa lor. Dintre toţi Cavalerii, cel din N câştigase pe drept inima Zânei. Aşa că iată-l pregătit de luptă împotriva celor 3 intruşi. Iată-l revendicând fiinţa, viaţa şi dragostea ei... Iată-l sacrificându-se pentru protecţia ei. Cel care deschide atacul este Cavalerul Sudului. Dintre toţi ceilalţi, el este în opoziţia cea mai primejdioasă, mai directă cu alesul Zânei. Două capete opuse: ale Luminii şi Intunericului. Cu gândul lipit de luna legată la gâtul ei, Cavalerul din N îşi scoate sabia şi ripostează. Scârţâit de oţel, de priviri, buze încleştându-se şi trupuri arcuindu-se într-o luptă care păşeşte pe drumul cel mai sigur către moarte... Ca doi mişei nesăturaţi de sânge, Cavalerii rămaşi pe margine intră în ceaţa albastră ce găzduieşte terenul pentru înfruntare. Nu e corect, nu! Trei contra unul, dar Cavalerul Nordului continuă să lupte. În urechi îi răsună suavul ei glas care-l imploră: “Salvează-mă de demoni!”.
Confruntarea crâncenă face porţile Abisului să se deschidă.
...
Primele raze timide ale zorilor poposesc pe gâtul ei, acolo unde e prinsa Luna. Undeva, către sfârşitul negrei nopţi, Zâna aţipise plângând. Dar frământarea nu i s-a şters de pe chip. Are buzele vinete de spaimă, sprâncenele-i subţiri sunt strânse, iar trupul i se zbate în spasme. În depărtare se aud zgomote de copite. Calul, în hăituirea lui, aproape că zboară înspre Palat. Se trezeşte buimăcită. Aleargă la fereastra înaltă, dar nu vede nimic. Ciudat. Străjerii fac gălăgie. Probabil că a intrat deja în palat. Dar oare ce Cavaler urcă scările cu aşa larmă? O cuprinde panica. Leşină. Asemeni unei lalele sfărâmate, trupul firav cade pe jos. Freamăt surd.
...
Când deschide ochii, toată otrava nesiguranţei i se scurge din trup. Pe retina ei se aşează cuminte privirea ochilor lui. Fruntea se întinde. Un urlet de spaimă îi scapă din buzele care abia îşi reveniseră la culoarea lor sângerie. Cavalerul e rănit. În lupta cu Moartea a devenit fiinţă pletorică. S-a întors s-o răscumpere, dar nu calculase posibilitatea rănirii lui. O priveşte blând, obosit. Surâde forţat şi trupul îi cade lângă ea pe pat. Ea se ridică plângând. I-a adus Viaţa. De ce să moară tocmai acum? Îl cuprinde în braţe. Fericirea lor nu poate să se stingă. El tremură delirând a iubire de ea. Ce patos tânjeste în el de se sacrifică în locul ei? Ea îi sărută fruntea zgâriată, îi mângâie trupul zdrobit, îi alină durerea contopindu-şi buzele cu buzele lui. Îl vindecă cu dragostea ei. El îi sărută mâna, o cuprinde în braţe, apoi o ridică în sus pentru a o purta către Zigurat, în Infinitul Vatetavului.
sursă poză: www.google.ro
...
Din nefericita clipă în care ieşi pe uşă, Cavalerul avea să ducă două bătălii. Prima trebuia să se săvârşească contra demonilor. Nu-i era frică, chiar dacă nu ştia deznodământul. A doua luptă însă, era cea mai grea. Era bătălia sufletului. Ar fi rămas lângă Zână, ar fi copleşit-o în sărutări, ar fi strâns-o în braţe tot restul veşniciei. Dar trebuia să o protejeze. Trebuia să înfrunte demonii, distanţa. Trebuia. Pentru ea. Pentru sufletui ei arzător de îndoieli. Pentru iubirea ei nestinsă. Ah, apăsătoare învingere a realitătii! Dar uite-l ajungând grăbit în faţa celor 3. Cine erau aceste fiinţe cu sufletul înecat în miasmă? Cine erau aceşti demoni care pretind dragostea ei? Primii Cavaleri. Ultimii zei ai Întunericului. Întâiul care scrâşneşte din dinţi, ca un leu turbat în cuşcă, e Cavalerul din Sud. Înaintează drept, fără armură. E sigur pe el. Este urmat neîndoielnic de Cavalerul din Est. Şi acesta pretinde cu insolenţă viaţa Zânei. Ultimul, dar nu cel mai slab, care se aliniază este Cavalerul din Vest. Cu zâmbet viclean, rânjeşte în faţa Cavalerului din Nord ce stă nemişcat în faţa lor. Dintre toţi Cavalerii, cel din N câştigase pe drept inima Zânei. Aşa că iată-l pregătit de luptă împotriva celor 3 intruşi. Iată-l revendicând fiinţa, viaţa şi dragostea ei... Iată-l sacrificându-se pentru protecţia ei. Cel care deschide atacul este Cavalerul Sudului. Dintre toţi ceilalţi, el este în opoziţia cea mai primejdioasă, mai directă cu alesul Zânei. Două capete opuse: ale Luminii şi Intunericului. Cu gândul lipit de luna legată la gâtul ei, Cavalerul din N îşi scoate sabia şi ripostează. Scârţâit de oţel, de priviri, buze încleştându-se şi trupuri arcuindu-se într-o luptă care păşeşte pe drumul cel mai sigur către moarte... Ca doi mişei nesăturaţi de sânge, Cavalerii rămaşi pe margine intră în ceaţa albastră ce găzduieşte terenul pentru înfruntare. Nu e corect, nu! Trei contra unul, dar Cavalerul Nordului continuă să lupte. În urechi îi răsună suavul ei glas care-l imploră: “Salvează-mă de demoni!”.
Confruntarea crâncenă face porţile Abisului să se deschidă.
...
Primele raze timide ale zorilor poposesc pe gâtul ei, acolo unde e prinsa Luna. Undeva, către sfârşitul negrei nopţi, Zâna aţipise plângând. Dar frământarea nu i s-a şters de pe chip. Are buzele vinete de spaimă, sprâncenele-i subţiri sunt strânse, iar trupul i se zbate în spasme. În depărtare se aud zgomote de copite. Calul, în hăituirea lui, aproape că zboară înspre Palat. Se trezeşte buimăcită. Aleargă la fereastra înaltă, dar nu vede nimic. Ciudat. Străjerii fac gălăgie. Probabil că a intrat deja în palat. Dar oare ce Cavaler urcă scările cu aşa larmă? O cuprinde panica. Leşină. Asemeni unei lalele sfărâmate, trupul firav cade pe jos. Freamăt surd.
...
Când deschide ochii, toată otrava nesiguranţei i se scurge din trup. Pe retina ei se aşează cuminte privirea ochilor lui. Fruntea se întinde. Un urlet de spaimă îi scapă din buzele care abia îşi reveniseră la culoarea lor sângerie. Cavalerul e rănit. În lupta cu Moartea a devenit fiinţă pletorică. S-a întors s-o răscumpere, dar nu calculase posibilitatea rănirii lui. O priveşte blând, obosit. Surâde forţat şi trupul îi cade lângă ea pe pat. Ea se ridică plângând. I-a adus Viaţa. De ce să moară tocmai acum? Îl cuprinde în braţe. Fericirea lor nu poate să se stingă. El tremură delirând a iubire de ea. Ce patos tânjeste în el de se sacrifică în locul ei? Ea îi sărută fruntea zgâriată, îi mângâie trupul zdrobit, îi alină durerea contopindu-şi buzele cu buzele lui. Îl vindecă cu dragostea ei. El îi sărută mâna, o cuprinde în braţe, apoi o ridică în sus pentru a o purta către Zigurat, în Infinitul Vatetavului.
sursă poză: www.google.ro
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu