29 aprilie 2010

Iaşi – oraşul cu zâmbete şi soare


Am închis ochii ca să mă doară mai puţin plecarea. Am cerut timpului să nu plece, dar el mi-a acoperit vorbele şi le-a lăsat să cadă. Poate că nici nu i-am cerut să rămână. Poate doar am crezut că gura mea a ţâşnit cuvintele. Sau poate ploaia din suflet le-a rostit în locul meu…
Dac-aş putea chema clipele înapoi…
Când am văzut-o alergând spre mine, am luat-o în braţe şi am strâns-o cât am putut de tare. Abia atunci am realizat ce dor mi-a fost de ea şi de Mihai. Timpul a fost un curcubeu de sentimente. Cum să-l explic eu în cateva cuvinte sărace?
Am văzut Iaşiul şi m-am îndrăgostit de el. Acest oraş îşi desface cu plăcere drumul lung ca o floare îngândurată. Printre plimbări o sută şi poveşti o mie, am râs, am plâns, am zâmbit, am iubit.
Am fost la Iaşi şi am văzut soarele răsărind în mine…
Acum îi scriu absenţa, îl îmbălsămez cu mirarea mea şi durerea depărtării.
Trenul pus în mişcare mi-a strâns încet, dar sigur inima. Era primăvară surdă dincolo de geam şi eu am închis ochii ca să mă doară mai puţin plecarea.



























17 aprilie 2010

la mulţi ani, pentru cele 7 luni




13 aprilie 2010

la Var...



11 aprilie 2010

8 aprilie 2010

gata Paştele?

5 aprilie 2010

și atunci


“Chiar şi atunci când îi întorci spatele lui Dumnezeu, tot în faţa Lui eşti.”

1 aprilie 2010

ah, tu, primăvaro

„Ieşi , copile cu părul bălai, afară şi râde la soare, doar s-o îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu...

Ion Creangă, Amintiri din copilărie