29 august 2011

un cavaler de onoare, doi cavaleri de onoare

Pentru că articolul despre CEA MAI TARE/FRUMOASĂ/EXCEPŢIONALĂ/SUPERBĂ excursie din viaţa mea întârzie să apară, arunc (cu mare drag) mai jos câteva fotografii care demonstrează că nu am pierdut vremea degeaba. :P
Oficial de ieri sunt singura domnişoară a distinsei mele famil
ii. Gata, am rămas singură la părinţi. Soră-mea s-a măritat. Repetiţii, nuntă, agitaţie, lacrimi, Extraveral, emoţii şi, în final, bucurie. Astăzi am participat la o şendinţă foto exclusivă pentru miri. Bineînţeles că mi-am băgat coada şi pe acolo. Pozele profi vor intra în posesia mea abia după două luni, aşa că pozele de mai jos sunt doar… amatoare.

nu ştiu ce-i cu poza asta pe aici, dar e bună :))


20 august 2011

sweet escape

Acum o săptămână am devenit cea mai curioasă persoană de pe Terra. Ştiu că nu spun nicio noutate pentru nimeni, dar motivul pentru care amintesc acest fapt e simplu: Tibi mă duce astăzi undeva.
“4 nopţi ajunge?” Dar N-A ZIS UNDE. Cică e supriză. Trebuie să recunosc că e cea mai lungă-dulce-originală surpriză din viaţa mea. Degeaba am apelat la dulcegării, nimic. N-a vrut să-mi spună nici în ruptul capului. E pentru prima oară când cedez în faţa cuiva, în sensul că mă dau bătută: nu-mi spune, nu-mi spune. Asta e, eu şi pisica vom muri de curiozitate. N-a vrut să-mi zică acum o săptămână, acum e prea târziu să-l mai sun ca să-l întreb… Toată lumea ştie unde mergem, inclusiv mami şi Roxi. Degeaba, eu habar n-am unde.
Îmi fac bagajul. Mi-a zis să fiu gata până deseară. La noapte plecăm. A, de bagaj să nu mă întrebe nimeni. N-a vrut să-mi dea indicii nici măcar la ăsta, mi-a lăsat libertatea să-mi iau ce vreau. Mi-am luat di tăti (bănuiesc de pe acum că multe lucruri o să-mi devină inutile pe acolo, dar măcar de data asta am scuză). Ca să n-o mai lungesc atâta, la întoarcere mi-a promis că-mi scrie el articolul pentru blog. Deci şi mai palpitant!!!
Îmi pare rău doar de două lucruri: că o las pe soră-mea să se zbată singură printre pregătirile de nuntă

(Roxi, iartă-măăăăăăăăăăă, dar înţelege iubirea :)))

şi că i-am făcut capul calendar lui Tibi cu întrebarea
“dar totuşi, nu-mi zici unde mergem?”
Am emoţii. Am o grămadă de emoţii. Şi-s fericită. Am cel mai grozav iubit din lume.
Timpul trece. Tic-tac, tic-tac. Şi tot nu ştiu încotro plecăm. :)

19 august 2011

nanny

De două seri încoace fac pe dădaca cu Loys. De fapt, eu oricum sunt dădaca ei, dar vreau să zic că acum sunt ca la carte. Mă duc după ea, o iau, o ţin la mine câteva ore, după care o înapoiez Otiliei. Mai trebuie să explic de ce nu mă plictisesc sau de ce o ador atât de mult? Cred ca nu. Aşa că printre lala-ul (ăsta-i calculatorul; lala=youtube) şi mâncatul (acră, adică icre), rămân cuvintele haioase pe care le spune cel mai des când ne jucăm împreună:

ada, anda = eu
nu
da
iuş = ruj
ioşi = roxi
mani = bani
casă
= în pădurea cu alune (youtube)

u,u,u = trenuleţul muzical (youtube)
aieiuia = aleluia
amin = biserică
bibia = biblia
ghi = gri
ioş = roz
iotu = roşu
bede = verde
niegu = negru
Şi Biti, of course.
:)

17 august 2011

“soţia centurionului”

Străzile erau pline de oameni veniţi la sărbătoare. Eu călătoream. Mă vedeau şi se dădeau la o parte din calea mea. Auziseră despre biciuiri, despre ameninţările Sinedriului şi deciziile lui Pilat. Veştile călătoresc repede ca vântul în Ierusalim. Ştiau, stăteau deoparte şi plângeau. Întindeau mâinile ca să se atingă de profet în timp ce trecea pe lângă ei. Plângeau şi se tânguiau şi-şi sfâşiau veşmintele. Sunetul acela îmi îngheaţă sângele în vine.
[…]
L-am ţintuit pe cruce. Oamenii ţipau de parcă bătusem cuiele în sufletele lor. A atârnat acolo timp de trei ceasuri. Nu mult. Apoi s-a întâmplat.
De data aceasta, când Atticus se opri, Alban îl îndemnă, nerăbdaător, să continue.
-Spune-mi.
-Şi-a strigat tatăl. Din acea clipă, noapte de noapte, aud strigătul omului în sufletul meu, ca un ecou. Vorbeşte cum n-am mai auzit niciodată pe cineva vorbind. Îl invită pe unul dintre talhari să i se alăture chiar în seara aceea în ceruri. Îl roagă pe tatăl său să ne ierte. Îl întreabă pe tatăl său pentru ce l-a părăsit. Apoi roşteşte ultimele cuvinte. S-a isprăvit. Şi pleacă.
Alban îşi simţi pieptul invadat de un val de aer la fel de puternic, tăcut şi rece ca moartea însăşi.
-Vrei să spui, moare.
Atticus se uită la el pentru prima oară, cu o privire pierdută.
-Pleacă, vreau să spun. Se duce. Ca şi când asta a fost voia – decizia lui.
Îşi îndreptă din nou privirea spre masa dintre ei.
-Cerul se întunecă, ca şi cum suflarea de viaţă este absorbită de întreaga lume. Pământul se cutremură.
-Am auzit că a fost o furtună.
-Nu a fost.
Pumnul lui Atticus izbi lemnul brăzdat de făgaşe.
-Furtuna mai este încă înăuntrul meu.
------------------------------------------------------------------
L-am crucificat. Suntem condamnaţi, vinovaţi de o crimă atât de oribilă, încât cerurile se cutremură. Am fost acolo în acea zi, romanule. Am fost martor la un eveniment uluitor. Perdeaua dintre Locul Sfânt şi Locul Preasfânt, acolo unde se spune că locuieşte Domnul Dumnezeu, s-a rupt de sus până jos. Auzi ce spun? De sus până jos. Este un lucru imposibil, pentru că niciun om nu poate ajunge atât de sus. Însă aşa s-a întâmplat, fără ca cineva s-o atingă măcar. De ce este important lucrul acesta? Înseamnă că zidul care despărţea pe om de Dumnezeu a fost dat la o parte. A dispărut. Cum aşa? Pentru că marele Iehova, Acela al cărui nume poate fi şoptit o singură dată pe an de către marele-preot, a trimis – da, a trimis – pe Fiul Său ca să fie răstignit. De ce? Cum a putut veşnicul Domn al tuturor să facă un asemenea lucru?
Lângă el, Simon bar Enoh îşi acoperise ochii. Iosif traversă camera şi-şi puse mâna pe braţul bărbatului. Simon îşi drese glasul şi trase aer în piept. Răspunse la întrebare.
-Pentru că noi nu ne puteam salva singuri.

15 august 2011

Geoagiu Băi







don’t

văd în tine ceea ce nu reuşesc să descriu în cuvinte






tricoul de la Simm









14 august 2011

păstravaria Alex-Happy Fish

e o trăsătură de familie să stăm aşa în poze












:))