Muntele Mic (4)

ne va răni atâta alb vom fi îngropaţi
ca doi copaci hieratici în ninsoare
hai să fugim prea multă linişte ne curge
pe tâmple şi pe ochi hai să fugim
până mai ştim cărarea până noaptea
nu va sulfa cu stele-ngheţate peste noi
cu răsuflarea îţi deschid
fereastra nevăzută privirea mi-o întind
peste troiene lunecând
pe plaşii ei albaştri peste râu
unde-n odaia caldă arde duhul
ocrotitor al focului acolo-n piei de urs
sub lampioane de gutui pe poliţi
aroma subţiorii tale
hai să fugim ne va răni
ne va răni atâta alb mi-e dor de mersul tău
despovărat de haine în calmul din odaie.
Anghel Dumbrăveanu, Peisaj în alb