29 martie 2012

mă culcasem lângă glasul tău...



mă culcasem lângă glasul tău.
era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
ori poate de drag
şi de blândeţe.
nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.
Nichita Stănescu, Cântec de dor

2 comentarii:

Anonim spunea...

cui zambea Tibi atat de suav in poza?

negru pe negru spunea...

Mie îmi zâmbea. :) Nu mai ştiu despre ce vorbeam atunci, dar mă bucur că am reuşit să surprind un moment atât de suav într-o singură fotografie. Cu siguranţă este cea mai frumoasă poză pe care am făcut-o vreodată!