28 februarie 2013

27 februarie 2013

breathe easy

26 februarie 2013

de vorbă

Aseară în timp ce dormeam în mașină pe umărul lui Basti, am visat-o pe soră-mea. O visez des în ultima perioadă. E așa ciudat cum îți lipsește un lucru doar după ce nu-l mai ai. Vreau să mi se explice totul. De ce mă mișc atât de încet, de ce mă ascund? De ce mi-e frică?...
Nu știu ce m-a apucat. Vorbesc multe prostii în ultima vreme, scriu tâmpenii în majoritatea timpului. Fac tot felul de numărători inutile. Îmi pare rău. Nu vreau să plec. Nu vreau să rămân. Cine să mă mai înțeleagă? N-o mai pot face nici eu. N-am răbdare să mai fiu eu. Poate la unii e soare în suflet, dar la mine e tot aceeași furtună. Și totuși... după toată avalanșa asta interioară, pentru mine contează fiecare gest drăguț de care am parte. Chiar și telefonul neașteptat de astăzi. Nu mă mir cum o simplă durere de gât poate ajunge să-mi însenineze ziua :)

25 februarie 2013

land of talk

"Tu simţi, eu simt, ce rost are? Important este ce simţim amândoi. Ce simţi tu, simt şi eu, numai că eu sunt femeie."

"Nu vreau să te fac să suferi şi, cu cât te doresc mai mult, cu atât o să te fac să suferi. Şi nici nu vreau să mă faci să sufar şi cu cât mă vei dori mai puţin, cu atât voi suferi mai mult."

"Ştiu cum este când oamenii se despart. O săptămână de iad, o altă săptămână de groază, apoi începi să uiţi, şi apoi parcă nici nu s-a întâmplat, s-a întâmplat altcuiva şi dai din umeri. Spui să fiu al naibii, aşa-i viaţa, asta-i lumea. Ce prostie! Ca şi cum nu tu ai fi pierdut ceva pentru totdeauna.
-Nu voi uita. Nu voi uita niciodată.
-Ba da. Vei uita."  
John Fowles, "Magicianul" 

24 februarie 2013

marius

Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe certificatul ei de căsătorie, că m-am şi instalat în camera soră-mii, "pe patul ei şi pe muzica ei" :)) Aşa că pe la mine prin cameră n-am mai dat decât în rare vizite. Astăzi am îndrăznit să intru, fiindcă nu-mi găseam asigurarea medicală. Printre dezastrul dintre lucrurile amestecate (semne de carte, citate, scrisori de la băieţi şi câteva felicitări de naştere de la prietenele mele), am dat de un bilet care mi-a tulburat toţi pixelii din suflet

pentru Andra. în treacăt prin suflet. Marius
"Noaptea te înghite şi tu nu mai rămâi tu, doar umbra frumuseţii tale hălăduind pe străzile senine ale zâmbetului meu. Noapte bună, îngeraş cu blugi" 30 septembrie 2005, 23:52 

Era fratele unui coleg de-a lu' soră-mea şi avea cu cel puţin 5-6 ani mai mulţi ca mine. Îmi recita poezii de fiecare dată când ieşeam la lungi plimbări seara, prin Teiuş. Am fost îndrăgostită de toată poezia din omul ăla şi doar datorită lui am descoperit-o pe Constanţa Marcu. Asta se întâmpla în vara lui 2005. Cât mi-e dor de vara aceea! Abia acum, după atâţia ani, realizez cu adevărat că timpul fuge... şi fuge fără să se mai întoarcă.

23 februarie 2013

acasă

Când mi-am uitat telefonul în maşina unui prieten duminică seară, mi-am zis "na, ce se mai poate întâmpla săptămâna asta?" Şi s-a întâmplat. După 4 zile de concediu săptămâna trecută (Doamne, nu doresc nimănui un concediu de genul ăsta), toată săptămâna asta am lucrat 11 ore, deşi am refuzat de nenumărate ori să-mi prelungesc programul de lucru. Mi-a fost dor de copii. În fiecare seară cât am stat acasă, am sunat-o pe Elena să-mi povestească ce fac piticii. În două seri a plouat şi-n două seri am ajuns udă la apartament fiindcă am rămas fără umbrelă. Tipic Andra, theee. A fost prima zi de vineri din viaţa mea în care am stat până la 7 seara la grădi. Super obositor. Acum am 16 copii (cea mai mare grupă din grădiniţă) şi două îngrijitoare. Am realizat că am fost atât de ocupată cu micuţii săptămâna asta, încât doar la somnul copiilor ajungeam să ies afară din sala de grupă. Mărire de salariu - degeaba, tot nu-mi ajung banii nici pe două săptămâni. Chiar nu ştiu ce fac cu ei. Dispar "subit". Noroc cu mami şi cu cardul meu minune pe care "inexplicabil" apar sume mişto de bani. Asta e, încă îs fata lu' daddy ("scoace banii, tată, c-ai numa o fată, să ce văd acuma-i rându' teu :)))
Am descoperit că m-am maturizat "mult" faţă de anul trecut: dacă înainte noaptea eram ameţită şi uitam cheile pe dinafară, acum sunt mai puţin ameţită şi dorm (tot) cu uşa descuiată, dar cu cheile pe dinăuntru. 
Am primit cel mai ciudat compliment. Cineva mi-a zis că-mi stă bine în haine de doliu. Cum să-mi spui aşa ceva?! Într-una din seri, când mă întorceam zombi acasă, în troleibuz mi-a atras atenţia un băiat "Bună. Ai ceva în păr. Stai să ţi-l iau." Ce sec, ce penibil :))  Când mă uit în palma lui, o ditamai bulină roşie. De la Ariana şi Ştefi, clar. Ei s-au jucat ultimii în părul meu. Zilele astea zici că am fost Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici. Toată ziua au stat cu mânuţele la mine în păr. M-au tras de el, mi l-au încâlcit, s-au bătut pe el, în final mi-am dat cu capul de podea fiindcă m-am dezechilibrat şi am căzut :)) Durerile se spate s-au înteţit. Mami mă ceartă tot timpul 
-Nervule, nu-i mai lua atâta în braţe dacă vezi că te doare aşa rău spatele. Asculta-mă, o să ajungi în stadiul ăla în care nici proprii copii n-o să ţi-i mai poţi ţine în braţe. Trebuie să mergi la medic.
-Să ştii că nu-i mai iau de acum înainte. 
Asta e discuţia din fiecare dimineaţă în drum spre grădiniţă. Păi nu intru bine pe uşă că Veronica a şi sărit pe mine s-o iau în braţe. Bineînţeles că asta urmează să fac toată ziua :)) Cum să nu-i mai iau, când îi văd cum se lipesc de picioarele mele, cu ochii ăia micuţi şi nerăbdători şi cu mânuţele întinse spre mine?
Să explic cum mi-am revenit din oboseala acumulată în zilele astea. De dimineaţă am tras o sesiune nebună de shopping cu Adriana. Ştiam din start c-o să rămân fără bani dacă mergem amândouă la cumpărături. Combinaţia bombă: bani sparţi, râsete, portofele goale. Da, s-a întâmplat şi asta: am văzut poşeta vieţii mele pe un raft şi în următoarea oră nu m-am putut concentra la nimic altceva decât la ea. Bineînţeles că nu m-a lăsat inima să continui cu celelalte tâmpenii, aşa că m-am întors disperată înapoi şi am cumpărat-o (zici că-s soră-mea cu pantofii). Acum seara condus cu cel mai de gaşcă instructor ever. Direcţia pat, dar nu înainte s-o mai necăjesc pe mami. Sunat la sonerie, deşi eram cu cheile în mână. Le trântesc fără nicio urmă de regret pe măsuţa de sticlă. Las cizmele la uşă (chestia asta e cea mai gravă). Bagajul pe unde apuc. Paltonul pe scări. Hainele pe jos prin cameră. Înşirat aiurea la lucruri INUTILE pe birou. Muzică nebună la duş. Of, nicăieri nu-i ca acasă :)  

20 februarie 2013

19 februarie

Când a sunat interfonul, am jurat că-i Basti. Așa ne-am înțeles la telefon, că ajunge la mine în jumătate de oră. Bineînțeles că am patinat cu papucii de casă (porcușorii mei primiți de la soră-mea) prin apartament, până am deschis larg ușa. Mi-am luat zâmbetul cât fața, ăla pentru Basti, și pe măsură ce bâjbâiam cu ochii cât cepele în întuneric (în scara blocului meu e mereu bezna lumii și a nopții), mi-am dat seama că tipul din fata mea... nu e Basti. Dar l-am iertat, fiindcă ținea în mâini un superb buchet de trandafiri, un ursuleț de pluș și-un plic alb.
-Domnișoara Andra? Sperăm să vă bucurați de cadou.
Eu, buimacă de uimire, scot perla:
-Vaiii, de la cine?
-A, păi nu știu. N-am voie să citesc plicurile. 
Mincinosu' lumii, cred că l-a citit de un milion de ori :)) A fost cel mai drăguț-întârziat cadou de 14 februarie. Întodeauna mi-am dorit să primesc flori printr-o agenție de livrat flori, iar astăzi mi s-a indeplinit visul. 

Basti, complicele nr. 1 a sosit, după alte câteva zeci de minute :)) Așa că ne-am pus pe treabă: el pe fix cu Tibi într-o cameră, eu cu toată familia Grozav (mulțumiri pentru complicitate) pe mobil în cealaltă cameră. După câteva trucuri și scheme, cote la pariuri, chestionare, youtube și ciocolată, am stat puțin de vorbă. Adică vreo două ore și jumătate. Apoi am vrut la McDonald's, dar Basti nu, că nu, că Batman. Până la urmă am rămas acasă să ne uitam la meci. Hihihi, totul arată (dezastru și dezordine) ca un mic dejun. Delicios, pe cuvânt de cercetașă.

19 februarie 2013

the one!

Pentru că mă iartă dacă nu am răbdare. De fapt, mă iartă mereu, pentru orice. Pentru că e un om cu suflet mare, principii și valori. Pentru că e frumos, harnic și puternic. Pentru că nu-i pace să stea degeaba și să nu facă nimic. Pentru că are grijă de mine atunci când sunt bolnavă. Pentru că mă înțelege din priviri. Pentru că e blând și cald, tandru și plăcut. Pentru că nu caută să iasă în evidență, ci mă pune pe primul loc. Pentru că mă iubește așa cum sunt și n-ar schimba nimic la mine. Pentru că e așa și n-are cum să fie altfel.
Pentru că Tibi împlinește astăzi frumoasa vârstă de 26 de ani, îi urez și aici, pe blog, la mulți, veseli și fericiți ani! Să fie ani frumoși, sănătoși, bogați, buni și binecuvântați. Îi mai doresc ca în anul acesta să-L cunoască cu adevărat pe Dumnezeu și să guste din bunătatea Lui. Să călătorească mult, să rămână așa cum îl știu și îl știți, adică același băiat sexy, cel mai sexy din trupă. Să rămână plin de înțelepciune ca să dea și la alții atunci când rezervorul lor se golește, să fie la fel de atrăgător și deștept, la fel de sensibil și iubitor, să fie tânăr, mereu tânăr.

18 februarie 2013

sadly

Marile dureri nu dor la început. Sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă. Mihail Drumeş - "Invitaţie la vals"

17 februarie 2013

"dragostea arde, dar lipsa ei ustură"

Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou...
Ionel Teodoreanu

16 februarie 2013

nu pot să pot

"Se prăbuşise în inimă o lume şi se ridica alta, fără înţeles sau prea plină de înţeles, ca s-o pot cuprinde cu gândul. Sunt ca o rană sub pansament nou…
Târziu, când se vor limpezi apele iar, am să plâng. Presimt o noapte cu tristeţi pentru nimeni altcineva. Am să plec singur prin oraşul de departe, singur pe strada cu lume, să mă înfund prin cârciumi, să caut pe cineva şi să nu ştiu pe cine, să caut în mine şi să nu ştiu ce caut."
George Mihail Zamfirescu

15 februarie 2013

:(

14 februarie 2013

TATA BUNU :(

Nu ştiu cum au trecut ultimele 4 zile. Eram la grădiniţă când am aflat, nu-mi amintesc cum m-au ridicat de pe jos colegele. Ştiu doar că Ariana s-a speriat şi a început să plângă "Ada, nu mai pânge". Am urlat până n-am mai putut. Pe stradă un domn m-a întrebat "Domnişoară, te simţi bine?" Am deschis gura ca să-i răspund, dar n-am putut să scot niciun sunet. Totul s-a întâmplat aşa de repede... În dimineaţa următoare, am fugit la el în cameră, m-am aruncat în patul lui şi am adormit acolo plângând şi urlând, cu hainele lui strânse la piept.  La priveghi Robert mi-a spus "Lepală doctolul" şi a arătat spre sicriu. Loys a întrebat-o pe Otilia "de ce plânge Andra şi de ce-i supărată?" Cum să fiu tare, când totul urlă în mine? Mi se pare că n-am destule zile să-mi plâng bunicul... E un coşmar tot, tot ceea ce trăiesc acum, iar scrisul e prea mic şi prea nesemnificativ ca să poată descrie durerea care şi-a făcut cuib în mine. Degeaba mi-am smuls părul din cap, degeaba m-am prăbuşit de fiecare dată când am simţit că nu mai pot să îndur, degeaba, suferinţa rămâne acolo. Stă răbdătoare lângă mine în fiecare seară până adorm şi dimineaţa aşteaptă cuminte să mă trezesc ca să mă lovească din nou. Astăzi, după ce totul a fost gata, a răsărit soarele în cimitir. Când i-am văzut patul gol, am realizat încă o dată că niciodată el nu va mai sta acolo. Niciodată nu mă va mai aştepta zâmbind şi niciodată nu-mi va mai săruta fruntea.
Trebuia să-l văd duminică şi nu l-am văzut. Când am plecat bolnavă la Timişoara, nu m-am gândit că în loc să mă aştepte pe prag sâmbătă, marţi voi merge să-l văd într-un sicriu.

flowers cut and brought inside
black cars in a single line
your family in suits and ties
and you're free
 
the ache I feel inside
is where the life has left your eyes
I'm alone for our last goodbye
but you're free

I remember you like yesterday, yesterday
I still can't believe you're gone, oh...
I remember you like yesterday, yesterday
and until I'm with you, I'll carry on

adrift on your ocean floor
I feel weightless, numb, and sore
a part of you in me is torn
and you're free

I woke from a dream last night
I dreamt that you were by my side
reminding me I still had life
in me

every lament is a love song
yesterday, yesterday
I still can't believe you're gone
so long my friend, so long 

11 februarie 2013

ioan 14:27


10 februarie 2013

what hurts the most

9 februarie 2013

amintiri din București

8 februarie 2013

cochete şi chicot

-Răzvi, hai să recapitulăm. Ce-ai mâncat astăzi?
-Supiţăăă (râde).
-Şi mai ce?
-Pieuuu (râde).
-Şi mai ce?
-Cochete (adică crochete de peşte) :))
Nu termin bine de vorbit cu Răzvi, că Ştefi îmi sare în spate:
-Anda, bleau chicot, adică vreau pişcot :))

7 februarie 2013

:)

"Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte." Antoine de Saint-Exupery 

6 februarie 2013

luni, marți

Cel mai amuzant lucru e să încerci (măcar) să-ți împodobești sala de grupă în timp ce piticii se agață de picioarele tale. Nu poți :)) Așa că luni, după program, am făcut muncă voluntară de aproape două ore. Bucuria kinderilor în a doua zi.

Îmi pare rău că nu am și-un Mihai în grupă. S-ar fi potrivit la nume cu Veronica. Și dacă tot am amintit de iubiri celebre, e adevărat că Eminescu o alinta pe Veronica Micle "înger blond". Acum e rândul meu s-o alint pe Veronica "suflețel blond".
Partea mea preferată în cazul lui Dominique e atunci când se urcă pe pătuț, își ia pijamaua în mânuțe și pe tonul cel mai drăguț din lume, îmi spune "Anda, biaci?", adică "Anda, mă îmbraci?"
Tudor: "Ada, Ada, bec" - adică "Ada, Ada, te iubesc"
deja cineva făcea nani
curioșii mei micuți
cucu-bau, adica Haki e treaz