31 martie 2013

mesaj pentru 2013

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Ieremia 29:11

29 martie 2013

28 martie 2013

nothing to lose

25 martie 2013

anunț

Caut URGENT șofer care să facă naveta Caransebeș-Timișoara. Plecarea către Caransebeș să fie vineri seara la ora 19, iar întoarcerea spre Timișoara duminică seara la ora 20. Să-mi rezerve întotdeauna locul din față (cine stă în spatele meu chiar nu mă interesează), să asculte muzică clasică (și dacă accept să ascult muzică la radio, melodiile vor fi selectate doar de mine), să fie punctual (eu mă împușc dacă în ziua de astăzi mai există șoferi punctuali), să fie mereu la dispoziția mea și să-mi dea veștile proaste lunea (nu duminica la prânz!!!). De preferabil să nu fie începător sau din Oțelu Roșu. A, și neapărat să fie mut (ce are de comunicat să-mi comunice printr-un scurt sms). Mut, adică MUT. E suficient să vorbesc eu, pe bune. Nu-mi trebuie să-mi bruieze nimeni fundalul. 
DOAR cine se încadrează în cerințele de mai sus, este rugat să mă contacteze la emailul afișat în profil. Detalii în ceea ce privește partea financiară vor fi discutate la interviu. Rog seriozitate.

24 martie 2013

feels like home

A fost o toamnă urâtă. Şi-o iarnă la fel. Cu siguranţă cea mai urâtă iarnă din viaţa mea. Nicio decepţie în dragoste nu se poate compara cu pierderea unei persoane foarte dragi. Am momente când mi-e frică de timp. Mi-e groază de timpul care trebuie să treacă peste răni. Nu ştiu dacă m-am schimbat prea mult, nu ştiu dacă am început să ofer şi eu, dar ştiu că nu mai sunt eu. Parcă altcineva îmi trăieşte viaţa. La grădiniţă sunt înconjurată de copii. Un fel de Albă Ca Zăpada şi Cei 7 pitici. Îmi spun "n-am cum să mai trăiesc singurătatea". Şi totuşi o fac. Când trebuie să mă întorc la apartament, mă simt ca Cenuşăreasa. Caleaşca se transformă imediat în dovleac, iar eu mă îndrept grăbită spre singurătatea de care vorbeam. Toată săptămâna aştept cuminte weekendul. Acasă e altfel. Dorm încontinuu. Ieri am dormit toată ziua. M-a trezit Loys de dimineaţă. Am coborat în bucătărie şi am luat micul dejun în familie (Adriana, David, Otilia, Loys şi eu). Mami se învârtea prin bucătărie. Exact ca în vremurile bune. Apoi m-am culcat din nou. Au trecut 15 zile de când n-am mai fost în Caransebeş. O întreagă veşnicie. Aici timpul îl petrec povestind de năzbâtiile micuţilor mei. Cum Ariana a crezut că am bebe în burtă cât timp am fost plecată în concediu (şi-n tot timpul ăsta în care mama ei îmi povestea cu zâmbetul pe buze întâmplarea, mă gândeam "Ce, Doamne, iartă-mă, le-o fi zis Elena copiilor cât timp n-am fost la grădi?":))), cum Veronica nu vrea să mănânce acasă decât dacă mama ei îi spune că mâncarea e făcută de Andra la grădiniţă şi trimisă la pachet, cum Dominique vorbeşte la "telefon" în fiecare seară cu mine înainte să adoarmă, cum Ştefi îmi dă suzeta lui atunci când vrea să ne jucăm după ce se trezeşte (şi ăsta mi se pare cel mai frumos gest din lume, fiindcă ştiu că nu şi-ar da suzeta nici măcar lui Sfântu' Petru). Săptămâna asta Veronica mi-a spus "Anda, iarta-mă". A fost cea mai frumoasă propoziţie pe care am auzit-o de când a început să vorbească. Nici nu-mi vine să realizez cu adevărat cât de mult au crescut. Anul trecut erau atât, atât de micuţi şi de neajutoraţi, iar acum atât de mari şi de drăguţi. Reuşesc să mă surprindă în fiecare zi cu câte ceva. Mi se pare că nimeni în lume nu are un job atât de frumos cum îl am eu. Nu ştiu cum va fi când va trebui să mă despart de ei :(
Îmi doresc să vină primăvara. Să se sfârşească odată vremea urâtă de afară şi frigul din ea. Îmi doresc să trăiesc o primăvară fericită şi soarele din ea să compenseze toată durerea pe care am simţit-o în ultimele luni. Vreau ca la sfârşitul ei să pot spune mirată "cine ar fi crezut că din şuruburi înfloresc în primăvara asta muguri?"

23 martie 2013

isanos

"frumoase-s câmpiile vieţii. întorc capul să mai văd încă o dată
ceea ce ani în şir am privit; ceea ce şiruri lungi de ani n-am să mai văd."
magda isanos

22 martie 2013

then

"Am continuat să merg. Și mă întreb de fiecare dată când mă privesc în oglindă, cum pot continua să merg când cel mai rău lucru s-a întâmplat deja? Ce trebuie să schimb înlăuntrul meu ca să supraviețuiesc? Cine trebuie să devin?"   

21 martie 2013

20 martie 2013

ta na na na na

-Mihai, dormi?
-Nu dorm, sunt la muncă.
(două apeluri nepreluate)
-Acum dormi? Am vorbit la telefon două ore cu Cristi, mama lui Tibi, și n-am văzut că m-ai sunat.
-Te sun imediat.
Și vorbit-am o grămadă la ora 1 noaptea. A se înțelege că m-am întors fresh din (mini) concediul pe care l-am tras săptămâna trecută. Cred că asta se observă și din faptul că am început, ca orice om normal, să răspund la telefoane. Și vorbesc. Vorbesc încontinuu. Exact genul ăla de conversație zilnică cu Tibi.
-Alo? Andra?
-Da. Ciao. Stai să-ți povestesc!
Și povestesc cel puțin 20-30 de minute, apoi surprinsă întreb:
-Dar tu de ce nu zici nimic? N-ai scos o vorbă până acum... :)) 
Nu s-au întâmplat prea multe în ultima vreme. Îi urăsc în continuare pe aia de la Orange și detest la maxim faptul că sunt ATÂT, ATÂT de aeriană. N-am avut acces la telefon timp de 10 zile. Horror și "senzații tari din 1964". Călătorii nebune. Șoferi duși cu pluta (next time avionul mă paște, frate), rocker obsedat, mami ca un pitbull după mine, neamț insistent care nu întelege că sunt româncă. Ziua lu' sor-mea. Mâncare faiiiiiiină. Somn, somn de bună voie. Odihnă. Calm. Tibi. Tandru. EVREI. Buletin aproape pierdut, panică. KFC, înainte de toate. Peripeții pe drum înapoi. Timișoara. Acasă. Grădiniță. Mi-am revăzut copiii. Doamne, cât au crescut într-o săptămână! Părinți ușurați că m-am reîntors la serviciu. Revenit la singurătatea din apartament de care tot timpul mă plâng (dar pe care cu siguranță n-aș schimba-o!). Muzică tare la orice oră din noapte (hihihi, fără să mă mai certe mami sau Roxi). Nebuna de deasupra. Afemeiații din firobuz. Frig. Comentarii stupide (și neapărat moderate) pe blog. Lovely life, I think. Mie să-mi stea păru' bine :)

19 martie 2013