27 mai 2014

Ildiko

Am petrecut o seară minunată alături de o persoană minunată. Ne-am oprit la KFC, apoi am trecut vizavi la McDonald's. Am povestit, am râs, am plâns... Am mai avut noi ieșiri (și-mi pare rău că din anumite motive i-am refuzat sutele de invitații la biserica ei), dar parcă niciuna n-a fost ca asta... M-am simțit excelent. Și mă simt bine că am reușit să leg o prietenie atât de veselă cu ea.

Ildiko mi-a devenit prietenă bună în timp foarte scurt. Nici nu știu perioada exactă când ne-am atașat una de cealaltă. Dar cred că lucrul ăsta contează cel mai puțin. Important e că mă simt bine când stau lângă ea, că mă simt ascultată atunci când îi vorbesc.
Îi povestesc cele mai intime lucruri și după ce o fac, nu-mi pare rău. Cred că sfaturile ei au fost cele mai bune sfaturi pe care le-am primit vreodată de la o prietenă... Sper să n-o pierd (s-au mai întâmplat cazuri). Sper să fie totul bine în ceea ce o privește, pentru că-i doresc tot binele din lume! 
P.S. Bebe David e pe drum, ăsta e motivul (superb și acceptat!) pentru care nu poate veni la nunta mea :)

"Miliarde de cuvinte s-au rostit despre semnificația prieteniei, dar doi buni prieteni n-au nevoie de vorbe când sunt împreună, ei știu precis ce înseamnă prietenia."

"Ah, liniștea, acea liniște pe care nu o poți exprima, de a te simți în siguranță alături de cineva față de care nu trebuie să-ți cântărești gândurile, ori să-ți măsori cuvintele, ci să le lași să curgă liber, așa cum îți vin, pleavă și grâne laolaltă, știind că o mână credincioasă le va lua și le va cerne, va păstra ceea ce merită păstrat, iar apoi, cu suflarea bunătății, va risipi restul."

O bătaie la ușă. Chipul tău la fereastră. Nu e nevoie să mă agit, dosind lucruri pe după perne. Nu e nevoie să mă simt vinovată că rufele călcate stau pe spătarul scaunului. Nu e nevoie de cele mai bune cești. Nu trebuie să regret că au mai rămas doar niște biscuiți sfărâmați.
„Intră. Îți fac un ceai.”
„Și – ce-ai mai făcut?”

24 mai 2014

minunat...

"Este minunat ce poate face Dumnezeu cu o inimă frântă dacă primește toate cioburile."

23 mai 2014

pupici cu... dinți

Și când credeam că le-am trăit pe toate, vine astăzi Ștefi la mine și mă pupă direct pe talpă :)))))
-Andra, pupicul meu e din toată inima și e cu dinți... =))

21 mai 2014

Godzilla

După o ieșeală la Mall cu Basti și Sergiu, am descoperit că pot să stau trează pe toată durata filmului, să-i dau 7 pe imdb (chiar dacă a fost film de băieți și aveam de gând să-i dau 3), să râd până mă opresc pe stradă și să nu-mi pierd telefonul... Tot "pentru că din seria filmelor și pentru că automobile" :)), am ajuns la concluzia că în mașina lui Larry am întâlnit tot Oțelu Roșu... Și sunt doar 5 locuri în mașină... :))
Și să-nchei cu o zi de luni în care Ștefi m-a îmbrățișat și mi-a zis:
-Andra, mă bucur tare mult să te văd. Te iubesc pentru că tu ești cea mai tare! :)))
Și când i-am explicat că "am făcut buba la buză pentru că nu am vrut să mănânc varză, mazăre, spanac și fasole verde" (de fapt m-a bușit soarele acu' două săptămâni când am adormit la plajă cu picioarele în sus, ca broasca), m-a sfătuit liniștit:
-Bea niște apă ca să-ți treacă... :))

20 mai 2014

acasă

Cu dragoste și răbdare ai durat în mine această casă, această icoană spre care sufletul se-ntoarce cu bucurie, această fereastră prin care aud dimineața picurii de rouă coborând pe frunze ca niște lacrimi, cerul - lumea ca un zumzet imens de pași, ape, aripi, suflete...
Mariana Fulger

19 mai 2014

la statuia lui Decebal

:))
din spatele culiselor :))

18 mai 2014

R de la Roxana

Obțin întotdeauna ce îmi doresc. Asta pentru că sunt foarte insistentă. Deși recunosc că nu toate lucrurile pe care le vreau mă fac întotdeauna fericită... Dar de data asta a fost altceva.
După o pauză de câteva luni în care m-am ocupat doar de grădiniță, copii, pregătirea cadourilor, serbare, Săptămâna Altfel, poze, activități, ieșiri, a venit rândul să încep, din nou, pregătirile pentru nuntă. Tibi a venit în țară, m-a luat frumos de mânuță și dincolo de pașaportul pentru Dubai (să fie sigur că nu mă răzgândesc:))), a colindat cu mine mai toate magazinele de bijuterii în căutarea verighetelor. Și am găsit amândoi ce ne doream. El ceva simplu, eu verigheta vieții mele. Însă bucuria mea n-a durat mult timp, fiindcă la o zi după ce am dat comanda la pompoasa firmă din Italia, m-am răzgândit în privința gravurii. A fost greșeala mea, știu, dar eram convinsă că se poate remedia. Până când, bineînțeles, am dat de birocrația românească. 
-A, păi nu se poate să schimbăm comanda, îmi spune vânzătoarea plictisită la telefon, probabil completa rebus când conversa cu mine.
-Eu cred că se poate, insistam eu. Comanda este încă în lucru și nu mi-a fost livrată. În plus, schimbarea gravurii vine la doar o zi diferență.
Și aici a venit șocul vieții mele:
-Păi nu putem să trimitem iarăși mail că vreți să schimbați gravura. Am trimis deja unul, trebuia să vă hotărâți bine atunci. 
Și mă gândeam cum truda poți să-mi spui că nu se poate schimba, când tu nici măcar nu ai vorbit cu cei din Italia???
Făcând mai mult pe proasta decât pe isterica (hmmm, deci se poate și așa), după două zile în care am sunat la toate sediile posibile, am reușit să am eu ultimul cuvânt în fața managerului-șefei-capo di tutti capi-whatever, așa că totul a ieșit cum am vrut eu! E clar că o să am ce povesti copiilor mei peste ani... Dar povestea nu se termină aici.

Marți, când am bagat cheia în ușă să deschid apartamentul (după o zi fooooarte plină cu copiii la grădiniță), mi-am dat seama că e cineva înăuntru. Dar nici n-am apucat bine să iau toate variantele la rând, că-n fața ușii apare Basti cu veșnica lui întrebare:
-Ai ceva de mâncare?
Bineînțeles că nu aveam. În afară de două conserve de pește și un borcan de ardei iuți :)) Așa că ne-am îndopat cu pizza și ciocolată. Cam aceeași poveste a fost și vineri seara, când îi deschid ușa și mă aplec să-i arăt bagajele care trebuiau cărate la mașină. Mă driblează frumos și se duce direct la frigider.
-Degeaba-l deschizi, râd eu, că bate vântu' și de data asta acolo... :))
Muream amândoi de foame, DAR trebuia să mergem să ridicăm verighetele. Până Basti a găsit loc de parcare, eu deja stăteam în fața celor două vânzătoare cu care am vorbit atât de mult timp la telefon :))
-Anda 2014, da?
Am crezut că nu aud bine. 
-Nu e Anda, e Andra.
-Nu, nu nu, mă asigură amândouă, ați spus Anda 2014. Fără R.
Mă gândeam Frate, adică eu nu știu cum mă cheamă? :))))
În momentul ăla am simțit că leșin. Și ele insistau cu Anda, când una, când cealaltă.
-E Anda 2014.
-Nu e Anda, am spus eu categorică, după vreo 5 minute de exasperări. Deja simțeam că explodez de nervi. E cu R de la Roxana. Și scot din portofel factura de la acont în care se vedea clar negru pe alb AndRa.
Abia atunci a avut loc trezirea celor două.
-Stați o secundă să mă duc să verific din nou.
Și am stat o veșnicie în care m-am rugat să aducă alte verighete, pentru că nu voiam să văd niciun cap zburat pe acolo :)) Și le-a adus și-n fața mea stăteau cele două verighete, cu altă gravură, bineînțeles. Că e cu R toată ziua și nu doar 2014. Așa sec. Ceva de genu'
-Când te-ai căsătorit?
-A, păi în 2014. 
SEC RĂU. Zi, dragă, toată data că nu-ți pică nici degetu', nici gura, nici memoria. Între timp a ajuns și Basti, eu răsuflam ușurată de parcă tocmai am terminat de urcat un munte întreg, ele două erau mulțumite că eu eram mulțumită :)) și totul s-a terminat cu bine. N-a mai contat că l-au confundat lejer cu Tibi și până am ieșit din magazin ne-au tot urat Casa de Piatră! de ne-au amețit. Sfârșitul a fost unul frumos. În mașină, muzica de nota 20, eu în față, mâncareee bună, facem reclamă mai încolo, și plăsuța cu cele mai frumoase verighete ever, cu cea mai tare gravură și cu cel mai mișto R.

16 mai 2014

dear summer, I miss you.


12 mai 2014

Clisura Dunării

11 mai 2014

din curte

:))
Tita
Cora