24 decembrie 2015

Praga (3)

Când am aflat că o să mergem în Praga, primul loc de vizitat care mi-a venit în minte a fost cimitirul vechi evreiesc. Datează din prima jumătate a secolului al XV-lea și este unul din cele mai misterioase locuri din Europa. Cimitirul mi-a amintit de cultura interesantă a poporului ales, fiindcă aici toate mângâierile, condoleanțele, durerile sunt zugrăvite în același tablou: morminte fără flori - doar din când în când pe câte o piatră funerară se găsesc pietricele, amintind de perioada în care israeliții erau încă nomazi și își înmormântau morții acoperindu-i cu pietre, pentru a-i proteja de animalele deşertului. 
Facinant loc de mister mi-a fost dat să văd în tăcere, cu pași mărunți și sub picurii grei de ploaie care se izbeau molcom în umbrela deasupra capului! Uneori, pietrele aplecate de atâta vreme trecută către pământ, deveneau sticolase și-mi păreau adevărate oglinzi îndreptate spre o altă lume... 
Decorul a fost mirific, în mijlocul clădirilor care se contraziceau una pe cealaltă cu influență gotică, renascentistă, barocă, romanică, stă un cimitir întins și foarte, foarte vechi, care-și trimite spre cer ultimele zvâcniri de viață: obositele pietre funerare cu frunzele maronii care încă înfrumusețau mușchiul verde așezat cuminte peste tot... lumânări aprinse în geam într-o clădire din apropiere... cerul pictat în gri închis, întocmai ca cel a lui Bacovia... Solemnitate. Tristețe. Timp mohorât. Reverență. Atmosferă apăsătoare. Suflet îndurerat.
Cu siguranță sinagoga Pinkas este cea mai tristă sinagogă în care am intrat vreodată. Toți pereții ei sunt inscripționați cu numele evreilor cehoslovaci care au fost victimele nazismului. A fost cel mai tulburător lucru pe care l-am văzut în Praga și durerea pe care am simțit-o, lacrimile pe care le-am vărsat citind acele rânduri de viață trecute atât de ușor în moarte n-am să le pot descrie niciodată în cuvinte. Niciodată.
dancing house
Panna Cotta

Niciun comentariu: