31 iulie 2017

cineva a spus odată

"Rănile care nu se văd... dor cel mai tare și se vindecă cel mai greu."

29 iulie 2017

aseară

L-am văzut aplecat peste revistele aranjate frumos pe raft. Ținea una din ele pe genunchi și cu degetul urmărind fiecare rând, citea fiecare cuvânt cu sete. Buzele îi murmurau necontenit silabe și părea că nu observă nimic în jur. Involuntar mi-am coborât ochii către pantofii lui. Erau murdari și folosiți. Și rupți. Nu părea să aibă mai mult de 12 ani. Un nod mi s-a pus în gât și după ce l-am urmărit un timp cu privirea, am lăsat căruciorul de cumpărături la o parte și m-am îndreptat spre el:
-Bună. Îți place să citești?
Și-a ridicat umit privirea și s-a uitat drept în ochii mei. M-am așezat lângă el și am așteptat să-mi răspundă. Era rușinos. Avea emoții.
-Da, foarte, foarte mult. 
Nu știu ce mi-a venit, dar am continuat imediat:
-Și vrei să-ți cumperi revista asta?
A lăsat privirea în jos, s-a uitat la ea, apoi și-a întors capul către mine și mi-a spus sfios:
-Da, dar eu nu am bani...
Chiar dacă m-am așteptat la răspunsul lui dinainte să mă așez lângă el, m-am blocat. Am simțit cum mi se strânge inima în piept și parcă preț de câteva secunde mi-au trecut înaintea ochilor toate cărțile după care am întins nestingherită mâna pe rafturi. Nu mă gândisem niciodată la varianta în care mi-aș dori să citesc, dar nu aș avea posibilitatea să-mi cumpăr cărțile respective. Sunt o cititoare pasionată și oricând aș recunoaște în mulțimea de oameni pe cineva care-mi împărtășește înclinația spre citit. Dar băiatul ăsta avea ceva special la el, iar felul în care era îmbrăcat m-a făcut să mă ridic în picioare și să-i spun repede:
-Ți-o cumpăr eu.
Ochii i s-au umplut imediat de licurici. După o pauză de tăcere, s-a ridicat și m-a întrebat la fel de timid ca prima oară:
-Vă pot duce la celălalt magazin? Aș vrea să-mi cumpăr o carte.
Nu are rost să mai descriu sprâncenele ridicate ale paznicului și privirile care-l măsurau pe băiețel dezaprobator din cap până în picioare. M-am grăbit să trec în rând cu el și l-am săgetat cu privirea, parcă luându-i apărarea celui din urmă. Eram îmbrăcată frumos, deci am trecut testul. S-a liniștit.
-Ce om superficial, m-am gândit. Banii și aspectul contează, sufletul nici măcar nu se pune pe cântar...
După câteva minute în care i-am cumpărat tot ce și-a dorit, multumindu-mi de zeci de ori, aproape că a fugit fericit cu brațele pline. Nu-mi stă în fire, dar am rămas fără cuvinte în urma lui. Sărea de bucurie. Nici măcar nu apucasem să-l întreb cum se numește. Am ajuns lângă ai mei ținând în mână un portofel mai gol, dar ochii plini de lacrimi.

24 iulie 2017

I don't let people in

21 iulie 2017

yesterday

20 iulie 2017

19 iulie 2017

pe interzis

La o zi după faza cu Jumbo, mă aflam în Caransebeș într-un taxi. Nimerisem la un moșulet tare simpatic care s-a chinuit să-mi explice (mai bine de jumătate din drum) cum a avut loc "Marea Unire" dintre Fulger Taxi și Nina Taxi, că a intrat pe interzis. Bineînțeles că nici el nu și-a dat seama, da' nici eu, mai ales că eram obosită și moartă de plictiseală. La jumătatea străzii, o mașină "intră pe contrasens", ne taie drumul și se oprește direct în fața noastră. Moșulețul meu pune brusc o frână de am crezut că-i trec cu dinții prin scaun, așa că a urmat un scârțâit de roți și un posibil accident evitat în ultima clipă.
La volan era, bineînțeles, un tânăr. El nervos, moșulețul speriat, eu șocată. Dar nu apuc să mă minunez bine de inconștiența celui dintâi, că imediat își dă jos geamul și începe să urle ca un apucat la bietul meu taximetrist preavinovat. 
-Alt isteric, m-am gândit. Unde truda îi găsesc și îi adun pe toți tocmai eu?...

-Unde te bagi? Undeee? Tu nu ai văzut că e interzis?! Tu nu vezi pe unde circuli? Întoarce imediat!
Și urla până îi ieșeau ochii din orbită și îi săreau venele din gât. Între timp, București style, se adunase o ditamai coada de mașini în spatele lui, cu tot cu șoferi nervoși, claxoane, trimiteri către rude ș.a.m.d. Dar domnului necunocut nici că-i păsa. Își vedea mai departe de țipete și jigniri. Al meu taximetrist se pierduse de mult timp în explicații, iar acum încerca să se scuze naiv:
-Nu am văzut, vă promit... Mă iertați, vă rog frumos!
Celălalt și mai isteric:
-Nu mă interesează! Nu mă in-te-re-sea-ză! Nu mie trebuie să-mi ceri iertare! Că nu mă interesează!
-Domnule, mă duc puțin în față și întorc mașina... Acum mă duc...
Atât i-o trebuit să audă, că istericul din stânga mea și mai tare a început să răcnească:
-Ce faci?! Unde?! Acum întoarce! Unde să te duci? Mai în față e șeful de circulație! Întoarce acum!

Detectând tonul total nepotrivit și sunetele înalte care poluau fonic întreaga stradă, urechea mea stângă mi-a amintit deodată ce înseamnă respectul pentru un om mai în vârstă, așa că m-am târât ca o râmă din spatele scaunului din dreapta până în spatele scaunului șoferului, am deschis geamul și cu un ton categoric am început și eu:
-Dom'le, dar se poate să urlați în halul ăsta la un om cu părul alb în cap?! Vă poate fi tată! Ok, am înțeles că am intrat pe interzis. Nu e nimeni nici chior, nici surd. Ați semnalat greșeala, vă apreciem gestul. Întoarcem imediat. Dar nu mai țipați așa la o persoană mult mai în vârstă decât dumneavoastră. Nu vă e rușine? Răcniți la el până nu mai aveți voce? Unde vă este respectul pentru cei bătrâni? Rușine, rușine să vă fie!
Ăsta se oprește șocat din țipat.
-Bun, mi-am zis repede în gând. Am autoritate în fața istericului, deci putem să plecăm liniștiți acasă.

Mă uit la el, mă decapitează din priviri, dar nici eu nu mă las mai prejos, mai ales că o sprânceană îmi urcase deja până la cer și mă pregăteam serios de a doua tură de muștruluială. Nu-mi place să dau lecții de educație în public, dar țipatul la bătrâni nu l-am tolerat niciodată și nu aveam de gând să încep acum. El însă a apucat să apese nervos pedala de accelerație și dus a fost, lăsând numai fum în urma scârțâitului de roți. Mă așez cât mai confortabil în același loc și-mi întreb satisfăcută moșulețul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat:
-Mergem?
Dar ce să văd? Moșuletul meu e și mai speriat și tremură și mai tare:
-Doamnăăă, ăla era șeful de la circulație. Ați țipat la șeful de la circulație..
Îi răspund foarte calmă și total indiferentă:
-Da' de unde! A zis că în față e șeful de circulație, de asta a tot țipat să ne întoarcem imediat cu mașina.
Dar taximetristul nu renuntă la idee și începe și mai tare să se vaite:
-Nu, doamnă, credeți-mă din suflet. A zis că "eu sunt șeful de la circulație, întoarce acum", dar probabil dumneavoastră nu ați înțeles bine că erați în partea cealaltă și aveați geamul închis. Abia dup-aia l-ați deschis ca să îl puneți la punct...

Na, am ce pot să mai spun? :)) M-am simțit exact ca la examenul de conducere, când pe o stradă întreagă m-am contrazis la sânge cu polițistul din dreapta mea:
-Ați luat virajul la stânga prea strâns și ați intrat pe contrasens.
-Nu aveam cum să-l iau prea strâns, pentru că pe contrasesc așteptau mașinile la semafor și dacă intram pe banda lor de circulație, cum ați spus mai devreme, făceam accident :))

18 iulie 2017

J de la Jumbo

Arad. Jumbo. Toaletă. Acum două săptămâni. Ajunsă în fața oglinzii, încep să mă spăl pe mâini, observându-mi dezamăgită părul care se încăpățâna să-mi stea ca niște crengi pe cap. Lângă mine o femeie tânără și grasă de etnie romă. În momentul în care ea a terminat de spălat, de nicăieri (chiar în spatele meu) apare femeia de serviciu. Mică, bătrână, stafidită și isterică. Fuge direct lângă țigancă și începe să urle cât o ține gura:
-Ai grijă! Ai grijă! Că uite ce îmi faci la oglindă! O stropești toată și eu numai ce am spălat-o! Ai grijă!
Și țipa și urla cât era ea de pișpirică. Țiganca blândă, dar în același timp șocată de asprimea bătrânei, tot încerca să îi explice calmă:
-Tanti dragă, da' io nu am făcut nimic la oglinda asta. Nu io am stropit-o... M-am spălat frumos pe mâini și nu am făcut mizerie, mânca-ți-aș gura matale.
Degeaba. Ca și când ultima n-ar fi zis absolut nimic, baba isterică își vedea de ceartă mai departe și trăgea mopu' ăla după ea atât de amenințător, de zici că era posedată până la ultimul fir de păr din ceafă.

În același timp vine o tipă angajată la Real (am recunoscut-o după legitimația de pe piept), se spală pe mâini în grabă și începe să își fluture neglijent mânile exact în direcția oglinzii frenetic disputate. Mă uit blocatâ cum altă tură de stropi mari de apă mânjesc atât de uniform oglinda... Dar ce-mi văd ochii mai departe?! Femeia de serviciu stă neclintită lângă țigancă, țipând și mai tare, făcându-i observație după observație, fără să bage în seamă adevăratul făptaș...
În momentul ăla nu știu dacă am simțit că-mi dau coarnele în frunte sau că-mi crește coada până la glezne, dar imediat mă bag între ele și ofticată îi spun femeii de serviciu:
-Dar domnișoarei care acum vă murdărește oglinda, chiar nu îi spuneți nimic? Ia uitați ce v-a făcut! Și aproape băgându-i degetele mele proaspăt spălate în ochi, îi arăt imediat "opera de artă" de pe oglindă.

Țiganca stă ce stă blocată până începe să-și dea seama că, de fapt, eu cu ea țin și odată începe să urle cât o țin plămânii, neuitând să-și urce poalele direct în creștetul capului:
-Haoleu, haoleu! Ați văzut? Imediat a venit să țipe la mine, că a văzut că io îs țigancă! Imediat m-a acuzat! Și a început să țipe și asta la rândul ei, de simțeam că urechile mele rămân veșnic îngropate în sunetele lor ascuțite. Așa că în loc să le împac pe certărețe, m-am trezit în mijlocul lor rugându-le fără spor:
-Vă rog, liniștiți-vă! Calmați-vă! Vă rog!
În tot vuietul ăsta de amenințări și ceartă, am avut timp totuși să gândesc la rece, plină de remușcări:
-Da' cine, Doamne, iartă-mă m-a pus să le îmbârlig? Altă treabă chiar nu am de făcut, decât să le dau ghes să se bată pe aici?!
Într-un final ies dintre ele neșifonată și după ce țiganca a avut grijă să o pârască (în toate detaliile) pe vinovată la bărbatu-su care o aștepta afară, vine repede după mine și continuă cu nemulțumirile:
-Ați văzut, fata, ați văzut? Așa fac toți! Numai dacă ne văd că suntem țigani, toți încep să urle la noi...
Las spiritul de justițiară la o parte și mi se strânge inima. Săracii țigani, ei chiar sunt huiduiți și marginalizați de toată lumea... :( 

Dar nu apuc să-mi revin bine din încăierare și din gânduri, că urmează partea a doua în care mami îmi solicită prezența înapoi în toaleta buclucașă. Păi atât îi trebuie nemulțumitei căreia i se întunecă pe loc privirea când mă vede că dau pe ușă. Vine glonț la mine și începe altă variantă:
-Ați văzut, domnișoară? Colega mea nu face nimic! Vă spun, nu face cât fac eu! Îi las oglinda curată lună, îi adun frumos hârtiile din coșul de gunoi din fiecare WC și ea nimic. Ni-mic! Eu acum abia am intrat în tură, dar știți ceva? Nu mai fac nici eu nimic! Poa' să vină șefu' și să-mi zică el ce o vrea, eu mă p*ș pe colega mea! Și gata că m-am săturat!

Efectiv am crezut că nu mai nimeresc odată ușa să ies din infern :))

17 iulie 2017

Paulo Coelho

"I think it's important to realize you can miss something, but still don't want it back."

16 iulie 2017

în Anina

15 iulie 2017

Nëntori

13 iulie 2017

my family ❤

Surpriză pentru Adriana:
-Pune-ți asta pe cap și suflă în lumânare :))
lma, Adry :)
sărbătoriții din iulie :)
așa reacționează Loys atunci când vrei să 
îi scurtezi plimbarea cu hidrobicicleta :))