29 iulie 2017

aseară

L-am văzut aplecat peste revistele aranjate frumos pe raft. Ținea una din ele pe genunchi și cu degetul urmărind fiecare rând, citea fiecare cuvânt cu sete. Buzele îi murmurau necontenit silabe și părea că nu observă nimic în jur. Involuntar mi-am coborât ochii către pantofii lui. Erau murdari și folosiți. Și rupți. Nu părea să aibă mai mult de 12 ani. Un nod mi s-a pus în gât și după ce l-am urmărit un timp cu privirea, am lăsat căruciorul de cumpărături la o parte și m-am îndreptat spre el:
-Bună. Îți place să citești?
Și-a ridicat umit privirea și s-a uitat drept în ochii mei. M-am așezat lângă el și am așteptat să-mi răspundă. Era rușinos. Avea emoții.
-Da, foarte, foarte mult. 
Nu știu ce mi-a venit, dar am continuat imediat:
-Și vrei să-ți cumperi revista asta?
A lăsat privirea în jos, s-a uitat la ea, apoi și-a întors capul către mine și mi-a spus sfios:
-Da, dar eu nu am bani...
Chiar dacă m-am așteptat la răspunsul lui dinainte să mă așez lângă el, m-am blocat. Am simțit cum mi se strânge inima în piept și parcă preț de câteva secunde mi-au trecut înaintea ochilor toate cărțile după care am întins nestingherită mâna pe rafturi. Nu mă gândisem niciodată la varianta în care mi-aș dori să citesc, dar nu aș avea posibilitatea să-mi cumpăr cărțile respective. Sunt o cititoare pasionată și oricând aș recunoaște în mulțimea de oameni pe cineva care-mi împărtășește înclinația spre citit. Dar băiatul ăsta avea ceva special la el, iar felul în care era îmbrăcat m-a făcut să mă ridic în picioare și să-i spun repede:
-Ți-o cumpăr eu.
Ochii i s-au umplut imediat de licurici. După o pauză de tăcere, s-a ridicat și m-a întrebat la fel de timid ca prima oară:
-Vă pot duce la celălalt magazin? Aș vrea să-mi cumpăr o carte.
Nu are rost să mai descriu sprâncenele ridicate ale paznicului și privirile care-l măsurau pe băiețel dezaprobator din cap până în picioare. M-am grăbit să trec în rând cu el și l-am săgetat cu privirea, parcă luându-i apărarea celui din urmă. Eram îmbrăcată frumos, deci am trecut testul. S-a liniștit.
-Ce om superficial, m-am gândit. Banii și aspectul contează, sufletul nici măcar nu se pune pe cântar...
După câteva minute în care i-am cumpărat tot ce și-a dorit, multumindu-mi de zeci de ori, aproape că a fugit fericit cu brațele pline. Nu-mi stă în fire, dar am rămas fără cuvinte în urma lui. Sărea de bucurie. Nici măcar nu apucasem să-l întreb cum se numește. Am ajuns lângă ai mei ținând în mână un portofel mai gol, dar ochii plini de lacrimi.

Niciun comentariu: