21 august 2017

despre șantaj, Loys și alte lucruri

Tocmai am dat peste chestia asta simpatică a lui Loys, pe care mi-a trimis-o (bineînțeles, alături de muuulte inimi negre care să sugereze mai mult decât simbolic moartea iubirii ei pentru mine...) de pe WhatsApp-ul mătușii, undeva la începutul lui august. Când am ajuns lângă telefon, îmi bubuia deja ecranul de apeluri și înregistrări în diferite tonalități:
-Andra, sunt Loys. Vreau ca tu să vii acasă la mine, să-mi răspunzi. Dacă nu, nu mai suntem prietene! Că tu m-ai mințit! Mincinoasă! Când am sunat la tine, tu cred că înoți sau faci ceva!
Să mooor de râs cu telefonul în mână, nu alta :)))

Cu o seară înainte am apucat să-i promit că o să răspund negreșit la telefon, deși nu prea aveam cum, dacă tot îmi dădeam duhu' la înot prin bazine.... Să se consemneze (da?) numaidecât că șantajul ăsta nu e singurul, din nefericire pentru suflețelul meu încercat de vremuri tare grele :)) Mă amenință, mă strânge emoțional cu ușa, mă ceartă, se supără etc. Pe scurt, mă face la sentiment în toate felurile. Cel mai funny mi se pare atunci când o enervez după ce-mi spune foarte serioasă:
-[șantaj, șantaj, șantaj] îhhh... înseamnă că nu vei mai fi mătușa mea!
-Mâță, nu poți tu să schimbi asta, legătura noastră de sânge e pe viață (gest teatral accentuare pe viață) N-ai ce să faci, asta e...
-Ahhh, o aud cum țipă de ciudă. Și-atunci o iau în brațe și o pup până (reușesc să) o împac. 
Doamne, deja au trecut 7 ani de când îmi râdea cuminte în cărucior, fără să poată măcar să vorbească? :)) Ah, ce pot să mai spun? Așa-ți dai seama când îți cresc nepoții :))

20 august 2017

vin ploile

17 august 2017

așa se doarme în Turcia :))

16 august 2017

ce mai face Tibi...

...atunci când se plictisește gătind singur :))

15 august 2017

acum 4 ani

Cea mai frumoasă cerere în căsătorie a fost a lui :)

13 august 2017

timeless

12 august 2017

celor de vizavi

E vară, e perioada cea mai frumoasă din an și deși lumea se plânge de țânțari și de caniculă, eu mă plâng de Guță. Dar să o iau cu începutul. Săptămâna asta trăiesc din nou blestemul geamurilor deschise. Dacă până zilele trecute mă consolam la săracul gând că tot coșmarul are loc doar în weekend, acum îl trăiesc în fiecare noapte. Vizavi de fereastra mea e ditamai clubul. Cine l-a proiectat cu siguranță nu a avut nicio cunoștință necesară despre izolarea fonică. Sau poate că nu i-a păsat. Problema e că-mi pasă mie. 

Club plin de gălăgie, clienți nebuni și scandaluri în centrul orașului? Da, în România se mai întâmplă. Și probabil și-n Albania, dacă tot au străzi în valuri și case în formă de vapoare. Dar nu contează asta. Contează că la noi pe stradă se tot întâmplă de vreo câțiva ani. Chefuri, muzică nebună (și proastă mai ales), șmecherași de cartier, pițipoance, drogați, bețivani, țoape isterice și bete, bătăi, amenințări, scârțîit de roți, trântit uși mașini, țipete, urlete, chiuieli și mult, mult zgomot. Pentru nimic, aș adăuga cu franchețe. De vomă, sânge și alte nevoi făcute pe pereți, scări și porți nici nu are rost să mai amintesc. Pot intra într-un domeniu care face cunoștință la propriu cu hepatita și nu vreau asta.
Ideea e că nu mă pot obișnui să dorm așa, oricât de mult aș vrea și oricât de pacifistă aș încerca să fiu. E de-a dreptul frustrant să mi se audă în toată camera toată noaptea tot playlist-ul cu Nicolae Guță. Ce Florin Salam, Pește, Vali Vijelie sau Romeo Fantastic? Guță, dom'le, Guță. Să se știe că la noi în oraș oamenii îl preferă pe "Lae".  Deci manele. Muzică lăutărească, apoi house. Rock și torogoți. O singură dată Cargo și Kings of Leon. Probabil și alea le-au nimerit pe la butoane din greșeală...

Reiau. Cineva să-mi spună de ce trebuie să stau trează în fiecare noapte pentru că manelele de vizavi îmi penetează serios termopanul doar ca să ajungă să-mi scârțâie grav în urechi? A doua zi sunt zombi de oboseală. Nu, nu îmi petrec nopțile în studiu, nu-s chinuită de vreo boală, nu-mi plânge copilu' de colici, nu mă uit la filme horror. Tot ce fac e să trăiesc pe o stradă care odată a fost liniștită. Acum e "pă sistem","ceea ce înseamnă foarte mult. Și na, mă gândesc că înseamnă cât de cât o chestie, înțelegi?" Această "scenă clubbing in the middle of the people" îmi umple până la refuz sufletul de fericire și voie bună, mai ales când privesc disperată apusul soarelui pe geam și știu ce se va întâmpla odată ce se lasă întunericul. "Da, dar e ok, bă"...

Apusul îmi place să-l privesc, scandalurile nu. Ultima oară cand am supravegheat un scandal spânzurată pe fereastră, am văzut un tip plin de sânge cu capul tot spart, înfășurat ca o clătită într-un cearșaf și aruncat într-un taxi ce făcea pe Ambulanța. Ah, uitasem, tot filmul Chucky  se desfășura în plimbările romantico(cu farurile stinse)-tiptil ale Poliției ce mergea, dar n-ajungea și în valul de amenințări cu bâte, cuțite și, bineînțeles, renumita, nelipsita lopată (!) despre care știm cu toții că a distrus parbrizuri și a provocat reconstrucții faciale pe la Timișoara...

De bețiile trase și-n club și-n afara lui când mai reușesc să scriu? Uite, n-am apucat să spun cât de mult urăesc femeile bete care urlă ca mierlele pe sub geamul meu. Devin atât de penibile atunci când imită bărbații în prostie! Mă irită până la ultimul fir de păr fustele lor vulgare de jumătate de palmă și mersul lor legănato-scuturat pe tocurile strâmbe de la băutură. De bărbați aș putea lejer să mă abțin... Ei chiar sunt din alt film. Un film și mai prost, evident. Mă mir totuși că teii de pe stradă nu s-au uscat de la atâta urină... Ce să mai? Un întreg tablou macabru de pierdut chei, încercări de violuri, sunetul cascadei Niagara, behăituri, iubiri pătimașe în aburii alcoolului, bătăi crunte ș.a.m.d.

Dragi frecventatori ai iadului de vizavi,
am o rugăminte la voi: nu mă mai deranjați cu poveștile voastre nemuritoare spuse la un colț de stradă, spuse lângă mașini, sub fereastra mea deschisă sau pe scările mele. Nu mă interesează să vă spăl cu furtunul a doua zi de dimineață sângele și voma de pe trotuarul meu, nu vreau să știu picanteriile vieții voastre intime, cât purtați la pantofi sau câți litri de bere + votcă + pachete de țigări și alte droguri ați consumat în doar două ore. Nu are rost să mă încărcați negativ cu întâmplările voastre "de peste Prut și țiganii de la Sofia." Știu că "aveti o groază de prieteni care pentru o mie de parai ne taie pe toți și pe familile noastre". E suficient circul muzical care se aude necontenit din boxe, nu-mi mai trebuie Romeo pe sub balcoane sau doamne Bovary pe lângă rulouri... Duceți-vă liniștiți acasă, vă rog cu toată plictiseala din lume. Sunt sătulă de chefurile voastre. Sunt ratate oricum. Chiar nu are rost să mai pierdeți vremea prin iad. O s-o tot petreceți o veșnicie. Nu vă grăbiți să-ncepeți de pe acum.

Cu drag,
cineva care a stat noapte de noapte 
"de veghe în lanul de secară".

11 august 2017

10 august 2017

I swear

9 august 2017

zânele

8 august 2017

2500 de zile împreună

Le-a numărat, le-a calculat și le-a anunțat. Tibi mi-a spus că astăzi împlinim 2500 de zile de când ne-am început relația. Asta a fost cu aproape 7 ani în urmă :)

6 august 2017

5 august 2017

Bergersen

4 august 2017

enjoy my summer

N-am să scriu mult despre lista mea de ignorați, asta pentru că este destul de lungă și pentru că mie, în general, nu-mi face nicio plăcere să-mi pierd vremea vorbind despre oameni mediocri. Ce e important de reținut e că în ea sunt exact persoanele cu care nu vreau să intru niciodată în contact - pe telefon, pe Whatsapp, pe Viber, pe Skype, chiar și pe Facebook. A, chiar. Ultimul block l-am dat ieri, când cineva s-a deranjat degeaba să-i scrie lui Tibi pe contul de Facebook: Mesaj pentru Andra. Moment penibil la fel ca tot mesajul expeditorului anonim...
Să nu mă înțeleagă lumea greșit. Eu am răbdare să ascult ofurile oricui, însă totul până la o limită. Întotdeauna când apăs butonul de ignore, îl apăs cu un motiv bine întemeiat. Recent am descoperit  că nu-mi mai place să mă obosesc oferind explicații. Că nu mai permit nimănui să mă tragă la răspundere pentru ceva ce nu am făcut sau să mă deranjeze inutil reproșându-mi tot felul de lucruri neadevărate. Eu știu foarte bine cum sunt în realitate, nu am nevoie de nimeni care să mă caracterizeze, să mă judece sau mai rău, să mă eticheteze. Nu mă interesează opinia celor din jur, nu-mi organizez viața în funcție de doleanțele unora și nu o să plâng niciodată noaptea sub cearșaf din cauza răutăților pe care, dacă nu aș avea posibilitatea ignore-ului, aș fi nevoită să le ascult (cel mai probabil) zi de zi... 
Slavă Domnului că s-a inventat taxi-ul și block-ul :))
În principiu, nu știu cât e de greu să rămâi în lista mea de contacte "bune", dar știu cât de ușor e să treci în blocklist. Trebuie doar să fii lipsit de bun simț, paranoic și gata, ai trecut la cele veșnice - ignore.
So...

3 august 2017

cinci

2 august 2017

miercuri

Și premiul pentru cel mai penibil moment din săptămână merge direct la moșulețul care putea lejer să-mi fie bunic:
-Nu vă supărați, am o întrebare pentru dumneavoastră, mi s-a adresat tare respectos, înclinându-și puțin capul, ceea ce m-a făcut să mă îndrept curioasă spre el cu gâtul lungit.
-Sigur. Spuneți, îi răspund cel puțin la fel de respectuasă, așteptând cuminte întrebarea.
-Știți cum se numește o domnișoară ca dumneavoastră?
Am vrut să-l corectez doamnă, dar fără să presimt ceva nepotrivit, m-am grăbit să-i spun:
-Nu, cum?
Îmi zâmbește satisfăcut de răspunsul meu naiv și cu toți dinții aruncă bomba:
-Bunăciune!
N-am știut dacă trebuia să râd de penibilitatea situației sau dacă-mi venea să plâng de nervi. Am reușit să-mi arunc totuși ochii ca racheta în tavan, să-mi fac cruce și, în timp ce-i arătam spatele, să murmur un Doooamne lungit ca ziua de luni după duminică :))

1 august 2017

despre timp

"Acum ceva timp, am dat timp timpului. Timpul n-a dat nimic înapoi. Iar eu cu timpul uit."