27 octombrie 2017

"diferența dintre o doamnă și o proastă"

Citisem recent un articol intitulat "Diferența dintre o doamnă și o proastă" și trebuie să recunosc că mi-a plăcut teribil încheierea lui: "Din fericire, chiar dacă nu te-ai născut o doamnă, poți deveni una. Cu condiția să-ți vezi adevărata față în oglindă."
Fără nicio legătură cu conținutul articolului amintit mai devreme (deh, mi-a plăcut titlul, ce să-i faci?), acum două zile am tras concluzia că nu, nu toate femeile ajung să fie doamne. Și după toate reacțiile mahalagioaicelor din jurul meu, mă tem că sunt șanse mari ca majoritatea să rămână proaste. 
Să mă fac înțeleasă de la bun început pentru cele care-mi frecventează (prea des) blogul, dar se enervează inutil că nu-l pricep în totalitate: când spun "prost" nu mă refer la cei care posedă un coeficient de inteligență scăzut. Departe de mine orice ironie adresată imbecililor! Nu, aici vorbesc strict despre oamenii lipsiți de orice bun simț... și de educație, de ce să n-o spunem și pe aia dreaptă? Până la urmă decența nu o capeți atunci când cineva îți pune-n mână Abecedarul în clasa I. Decența se învață din familie, asta dacă ai una manierată. Că dacă ești obișnuit cu saltimbancii, atunci n-are rost să citești continuarea de mai jos.

Reiau. Niciodată nu am înțeles oamenii proști. Și probabil că nici nu m-am străduit prea tare s-o fac, din moment ce doar în ultimul an mi-am permis să împart vreo 14-15-16 ignore-uri ș.a.m.d. (așa sunt eu, mai darnică de felul meu). Deci nu îi înțeleg, dar nici nu poate să-mi pară rău de block-urile pe care le dau, fiindcă nu mai sunt de mult timp dispusă să ascult aberații sau să citesc inepții. Destul cu apucăturile dubioase, destul cu tomberoanele. Urechea mea nu mai face față la atâtea păreri colective, dar, hei, sunt și înțelegătoare - știu că nu oricine își poate permite o părere individuală. Îți trebuie demnitate pentru asta și nu, nu toți o au. Majoritatea preferă să traiască după scenariile unui singur mincinos și nu puțini sunt aceia care repetă papagalicește ce li se inoculează pe sub perciuni. Trist, nu-i așa? Pentru că acum nu mai contează cât ești tu de nefericită cu viața mizerabilă pe care o trăiești degeaba, nu mai contează câte pungi sau tribunale ai lăsat în urmă, acum tot ce contează e să fii necioplită și nesimțită. Că e "pă trend" să-ți afișezi cu nonșalanță apucăturile crase de precupeață (sacul de cartofi și taraba din piață, vă rog!). Cică se cheamă "caracter puternic". Mor :))

Adică nu te bagă nimeni în seamă, nu îți solicită nimeni părerea de ani de zile, ba mai mult decât atât, nimănui nu îi pasă de fabulațiile tale și tu crezi că lumea are nevoie (fix) de actele tale justițiare fără de care tot Universul înțepenește-n loc? Brusc ai devenit Sfântul Petru care s-a coborât din ceruri să facă lumină în viețile păcătoșilor, ce să zic! Slow down, că n-ai inventat tu apa caldă...
Ceea ce-ți iese prin toți porii nu se cheamă caracter puternic sau curaj, se numește proastă educație și lipsă de bun simț. Mizerii. Nu știu pe unde au crescut unele sau ce au învățat altele în toată viața lor, dar eu una rămân stupefiată și-n ziua de astăzi când văd că tupeul a luat loc fineții, că eleganța a dispărut complet din comportamentul unora și că... e mult mai comod să rămâi cineva prost decât să devii unul cumpătat. Păcat, mare păcat să te crezi deșteaptă și să nu fii... 
Pe scurt, o subtitrare la ce am scris mai sus? Că sigur n-ai înțeles din prima. "Nu e nicio rușine să te naști prost. Rușine e să mori prost."  Marin Sorescu

Niciun comentariu: