5 noiembrie 2017

vineri, sâmbătă, duminică

Dacă vineri am bifat Oktoberfest-ul în Mannheim alături de colegii de serviciu ai lui Tibi (e surprinzător cum oamenii străini te pot recunoaște, chiar și după un an, datorită aparatului foto pe care-l ții în mână și a cămășii asortate cu cea a soțului), seara de sâmbătă am petrecut-o la Centrul Creștin Român Frankfurt, participând la un seminar intitulat "Învățăturile Bibliei despre creație", susținut de Silviu Tatu. Dincolo de pregătirea lui intelectuală, dincolo de activitatea sa profesională, mie mi-a plăcut creștinul Silviu Tatu: un om modest și simplu pentru condiția lui, poate prea simplu pentru titlurile obținute la Oxford și realizările sale de la Ierusalim.
Ineditul a venit odată cu încheierea seminarului de sâmbătă și a predicii de duminică "Citind cartea Iona cu Martin Luther și Jean Calvin": au avut loc sesiuni de întrebări la care mi-am găsit răspunsul... pentru că da, e uimitor când știi că poți dezbate orice nelămurire cu privire la întreaga Biblie, având în față un creștin, un slujitor a lui Dumnezeu, un profesor cu multă experiență, pregătit temeinic din punct de vedere biblic, intelectual și științific. Și dornic de dialog.

Niciun comentariu: